Lulu Miller este cofondatoarea podcastului „Invizibila” – o emisiune despre modelarea comportamentului uman prin intermediul forțelor invizibile, prezentatoare alături de alți jurnaliști a podcastului „Radiolab” și câștigătoare a Premiului Peabody. Impresionantul ei palmares se regăsește și în povestirile care i-au fost publicate în: Electric Literature, Orion, The New Yorker, VQR.
Scriitoarea dedică această carte tatălui ei care este cercetător. În acest context, putem înțelege înclinarea acesteia către documentare, materializată în dorința de a afla răspunsuri utilizând surse din domeniul istoriei, biologiei, politicului. Lumea pe care o descoperă este plină de iubire, dar în același timp haotică sau supusă taxonomiei, ciudată și fascinantă, simplă și complexă, iluzorie și reală. Cartea cuprinde un prolog, un epilog și treisprezece povestiri pur și simplu numerotate, care au sub fiecare număr și un titlu. Interesantă este modalitatea de ilustrare a fiecărei povestiri, bazată pe utilizarea unei tehnici de gravură prin zgâriere, ce-și are originea în secolul XIX.
Chiar din „prolog” autoarea face referire la haosul care strică evoluția firească a lucrurilor: „E doar o chestiune de timp. Haosul e singurul lucru sigur de pe lume. E cel care ne stăpânește pe toți. Tatăl meu, care este om de știință, m-a învățat de timpuriu că nu poți scăpa de a doua lege a termodinamicii: entropia nu face decât să crească; nu se poate reduce niciodată, orice-am face. Un om deștept acceptă acest adevăr.”
În acest haos al lumii, apare David Starr Jordan – taxonomist și cercetător obsedat de descoperirea, denumirea, ordonarea, etichetarea speciilor noi de pești. Cu toate că viața lui este presărată cu drame personale, găsește puterea de a merge înainte, autoarea punându-și chiar întrebarea de unde găsește David resursele și dacă dezastrul nu este chiar un imbold. Lulu este determinată să-i cerceteze viața ca pe o aventură în special după ce citește că o mare parte a peștilor descoperiți s-au pierdut în urma unor dezastre naturale, iar obsedatul cercetător a salvat o parte din ei, refăcându-și colecția și cosând cu acul direct pe corpul peștilor etichetarea, deoarece inițial peștii erau păstrați în borcane de sticlă. Efortul lui a primit în timp recunoașterea, deoarece aproximativ o cincime din peștii cunoscuți în prezent se datorează luptei acestuia în a descoperi și a face ordine în haosul lumii.
Povestea taxonomistului se împletește cu autobiobrafia autoarei, fiecare căutând să deslușească provocările pe care le întâlnesc, să înțeleagă principiile care stau la baza existenței, ideile despre apariția și evoluția vieții. Spre exemplu printre altele, cladiștii susțineau că unele caracteristici erau mai utile ca altele, că trebuie să te concentrezi pe găsirea nuanțelor evoluționiste comune. Așa ajungeau la ideea că „…am redus o lume de nuanțe la un singur cuvânt, pești.” David Starr Jordan chiar răspunde în următorul mod, atunci când este întrebat dacă pestii mai există: „Probabil că nu.” Filozofia asupra vieții e discutată de autoare cu diverse persoane, dar ceea ce-i spune propria soră este mai ușor de acceptat și de înțeles: „Oamenii se înșeală în privința lucrurilor… Să te maturizezi înseamnă să nu mai crezi ce spun alții despre tine… Pentru fiecare e altfel.”
Creativitatea scriitoarei, prejudecățile discutabile în efortul de a ordona haosul vieții, amestecul memoriilor, biografiei, spiritului de aventură fascinează cititorul. Citind cartea, îți pui întrebări pe baza momentelor descrise, meditezi gândindu-te la epilog: „Am ajuns să cred că scopul nostru în viață este să distrugem această ordine, să tot încercăm să o rupem, să o descâlcim, să eliberăm organismele prinse în ea. Să nu uităm că în spatele oricărui stăpân stă un Stăpânitor.”