– Alo! Alo! Doamna! Domnul!
La poartă striga un necunoscut cu un ecuson agățat la gât și un dosar sub braț, în care se găseau certificate medicale și poze cu niște copii care aveau nevoie urgentă de ajutor medical.
– Bună ziua, mamaie! Vă rog să vă apropiați de poartă. Eu vin din partea unei asociații care ajută copiii cu probleme medicale grave. Uitați dosarul. Vi-l dau să-l răsfoiți. Pe care copil doriți să-l ajutați? Vă dau și chitanță. Vă trec numele, suma. Totul e corect, legal vreau să zic.
Garofița măsoară din priviri necunoscutul.
– Da, matale umbli așa prin sate și strigi pe la porțile oamenilor după ajutor?
– O faptă bună, dacă vrei o faci, sau nu. Domnul vede.
– Cât se dă?
– Cât vrei. Unii au dat 50 de lei, alții mai mult. Dai și matale ca pentru suflet.
– Eh, ce-am avut și ce-am pierdut… Garofița scoate din buzunarul șorțului, bancnota de 50 de lei pe care-o avea la ea. Venise vremea să se despartă.
Necunoscutul ia banii, scrie o chitanță și pleacă în mare grabă. Spre seară, nepoții o vizitează. Pe masă zăresc chitanța.
– Ce-i asta, mamaie?
– Am făcut o faptă bună.
– Cui ai dat banii? Ai citit ce scrie pe chitanță?
– N-aveam ochelarii la mine, maică.
Nepoții caută pe internet asociația.
– Mamaie, ai luat țeapă.
– Asta-i viața, maică! Domnul vede…