Spovedanie
Ordinul pentru înrolare îl primise stând în pat. Avea tifos, dar se legase de speranță cu toate dorințele tinereții. Îl supraveghea mama cu lacrimile lipite de obraji și de neputință, aprinzându-i o lumânare la capăt ca să nu treacă la Domnul pe întuneric. Cu inima cioburi l-a chemat pe preot. Nu l-a întrebat prea multe. A primit împărtășania. Cucuveaua cânta pe vârful șurii. Preotul i-a spus mamei că acum e pregătit. A auzit și el și Domnul. După o lună s-a ridicat din pat și a stins lumânarea.
Te iubesc, a spus!
-Unde e copilu?
– În baie, evident! Se piaptănă singură pentru prima zi de școală.
-Bine, bine răbufni tatăl, dar stă acolo de o oră! Tati își lipi urechea de ușă și-și ținu respirația. Măi, ceva nu e în ordine. Ieși mai repede că întârziem!
-Te așteptăm!
– Bine, ies acum, nu mai țipați! Ușa se deschise încet, a primejdie și fetița apăru în cadru cu foarfeca într-o mână și cu șuvița de păr din frunte, în cealaltă mână. Reparați-mă, părinți!
Timpul se oprise. Mami, doar tu mi-ai spus, te iubesc orice ai face!