Aveam cheie
Știi nepoate? Toată viața căutăm câte o cheie. Unii o vor pe cea a fericirii, alții pe cea a frumuseții, a înțelepciunii sau a bogăției. Niciodată nu suntem mulțumiți de ceea ce găsim. Trăim cu impresia că merităm mai mult, apoi ne mirăm că am ajuns la capătul vieții, iar cheile ruginesc, inutile. Când privesc peste dorințe, nu știu care cheie era mai importantă. Dar trebuie să-ți mărturisesc acum, că aveam o cheie fără nume. Dacă e folositoare, păstreaz-o. Caut-o în sufletul tău, ca pe o moștenire. (504)
Marea evadare
Își privi picioarele înțepenite în temnița zilnică- scaunul cu rotile, unde încătușate suspinau visele, dorințele, planurile părăsite. Dacă ar mai putea să se ridice din abandonare și deznădejde, ar avea atât de multe de dăruit. Cel mai tare îl dureau compătimirile și privirile curioșilor. Ce îl mai leagă de această lume? Decizia marii evadări îi înflori în minte- real versus ficțiune. Își realiză propriul avatar, care putea alerga, înota, juca fotbal și se mută în metavers, salvându-se de limite. (502)
Clonele mele
Sigmund Freud păși hotărât în cabinetul privat. Privi ciudatul pacient în tăcere. Un gând îl supără câteva momente- uite unul mai controversat ca mine. Cum vă spuneam domnule, eu vin din viitor. Aha! Nu fi îngrijorat. Eu studiez în detaliu visele. Vizitatorul privi în gol. La noi, clonarea e o normalitate. Soția are trei clone. Sunt și ale mele, doar că nu mă pot decide pe care s-o păstrez. Aș renunța bucuros la cea legitimă, dar dacă ar fi cu mult mai rău? Dacă ești aici, ele au renunțat la tine. (503)