Târziu
Toamna pășise în curte. O văzuse. Prin ferestra casei zărise norii întunecați, apoi vântul aplecă crengile copacilor și ea, toamna se legănă între frunzele îngălbenite de tristețe. Târziul sosise pentru ele. Lina oftă. Se privi în oglindă și-și trecu mecanic mâinile peste firele albite. Toamna se cuibărise și în viața ei. Oare avusese și ea o primăvară sau doar o toamnă continuă? Își privi mâinile cu venele pronunțate ca niște râuri care se zbat, gata sa iasă din matcă. Toamna intră în casă. Nu mai plecă.
Cum am ajuns aici?
Ion păși pragul bisericii din vârful muntelui cu greutățile lui nespuse. Se închină la icoanele afumate cu chipuri abia deslușite și îngenunche în fața icoanei făcătoare de minuni. Preotul îl zări. Închise cartea de rugăciuni și se apropie. Privirile li se întâlniră. Ale lui Ion erau speriate, ale slujitorului Domnului erau smerite.
-Cum ai ajuns din zori aici, călătorule?
Ion se spovedi cu voce joasă și tremurată.
-Vocea de-afară m-a îndemnat și m-a călăuzit.
Își ridică privirea. Împrejur era doar codrul.
Cum am ajuns aici?
– -Dați-mi drumul. N-auziți? Unde sunt?
Ira țipă până simți că are sârmă ghimpată în gât. Zgârie cu ultimele puteri imaginile întunecate de pe rețină. Faceți lumină. Nu mai aud. E cineva? Corpul inert căzut de pe stâncă era sfâșiat de noapte, durere, frică. Unde sunt? Își ascuți simțurile.
Ceva cald i se păru că i s-a lipit de palme. O moleșeală plăcută îi străpunse corpul. Dori să se abandoneze somnului și uitării.
-Ham,ham și lătratul o obligă să rămână trează.
-Am găsit-o. Coborâți targa. Bravo, Lupule.