Doar o cafea
Bună, domnița! Ai o clipă liberă? Anca se întoarce. Cu mine vorbești? Da, domnița. Ai cinci lei? Sau un leu? Fie și cincizeci de bani. Pentru ce-ți trebuie? Anca măsură necunoscuta tânără, probabil sănătoasă ce ar putea munci ca să nu ceară bani. Vreau să iau un pahar cu cafea, că nu am băut dimineața asta. Anca nu știe cum să reacționeze: să se enerveze sau să râdă. Nici eu n-am băut. Tânăra zâmbește larg, ca la o glumă bună. Lasă domniță. O să-mi cumpăr din banii mei. Vrei și tu?
Ziua cârtiței
Ți-am pierdut adresa
Strânsese o lună întreagă mărunțișul de prin buzunarele părinților, dar și bănuții primiți pentru gogoși. Acum avea destui pentru a cumpăra bilet spre orașul unde se mutase prietenul său. Într-o zi se urcă în autobuz. Șoferul îl întrebă cine-l însoțește. Minți că e așteptat în autogară. Când coborî i se păru că blocurile sunt asemănătoare. Privi poza cu Nuțu. În spatele acestuia strada se deșira. Bună ziua, nenea. Aici locuiește Nuțu? Peste ani a aflat că Nuțu ascunsese detaliile orfelinatului.
Printre străini
Stăm de-o viață în acel loc, unde fiecare îl observă pe fiecare prin propriile așteptări sau bareme. Ne cunoaștem? Poate, așa cum ai cunoaște o etichetă de pe un produs oarecare. O iei de bună, apoi ai surprize. Când am arătat cu adevărat că ne pasă unii de alții? Parcă aș ști dinaintea întrebării răspunsul. Sunt străină printre străini, ca majoritatea dintre noi. Ne mințim că ne cunoaștem și ne pasă, până vin încercările și ne iau totdeauna pe nepregătite. Compătimirea e prima stare pe care-o alung.