Patru frați ***
Ce repede crescuseră. Părinții le-au împărțit iubirea nepărtinitor. Viața era frumoasă și puțin monotonă, până când într-o zi telefonul sună strident. Alo? Sunteți mama lui Tudor? Da. Avem nevoie urgentă de sânge. A avut loc un accident. Vă așteptăm la urgențe. Frații i-au îmbrățișat pe părinții care împietriseră, lipsiți de glas. La spital au aflat că niciunul nu era compatibil cu grupa de sânge a lui Tudor. Fuseseră adoptați. Pe Tudor l-au salvat voluntarii. Nimeni n-a mai vorbit de adopție. Erau iubire.
Patru frați **
Nu-i îngenunchiase nici războiul, nici foametea, nici tifosul. Întorși acasă de pe front, nu-i recunoscu nimeni. Încrâncenați, cu bărbi și mustăți, erau tăcuți, trecuți prin iad. Timpul le-a nins părul și le-a scurtat ghemul. Într-o zi, Vasile a plecat la Domnul. Cortegiul s-a oprit în fața casei lui Ion. Atunci lacrimile s-au slobozit din ferecare. L-a urmat a treia zi, fără destăinuiri sau regrete. Vine și rândul nostru, Radule, spunea adesea Andrei. S-au stins pe ogorul pe care trudiseră. Se vor reîntâlni?
Patru frați
Mamaia-i crescuse pe cei patru frați orfani cu toată căldura sufletului. Acum, ei erau singura familie. Cu trecerea timpului, băieții, ca și păsările călătoare au plecat în diferite părți ale lumii. Se întorceau uneori de sărbători. De ziua ei a primit un telefon și băieții au format un grup pe whatsapp. Azi au sunat-o. Cu mâinile ca niște crengi uscate, dar cu ochii înfloriți, mamaia întinerește. Suntem bine. Te îmbrățișăm cu dor. Să mai veniți pe acasă dragilor. Ochii rămân înfloriți, colțurile gurii cad.
Evrica
Într-un moment de luciditate, bunicu-și chemă nepotul pentru o confesiune. Răzvane, o să-ți încredințez un secret. Vreau să ți-l dau ca dar. Nepotul ascultă cu neîncredere. În tinerețe am ascuns la rădăcina unui stejar, un ol cu monede de aur. Desenează tu pe hârtie o schiță a locului pe care ți-l voi destăinui. După ce Răzvan reuși să facă schița în care n-avea nicio încredere, plecă totuși în necunoscut. Evrica. Localitatea exista. Urmă indicațiile. Stejarul dispăruse. În locul lui găsi o biserică.
O zi în imaginația lui Piersic
Hm, ce inspirat mă simt. O temă despre mine și cu mine în universul în care mă văd doar pe mine, mișto. Ce-o să mă amuze strădaniile grupului. Greu să apară o scânteie de inspirație înaltă. Eh, naiba știe ce cred ăștia că-mi imaginez eu într-o zi. Chiar, ce-mi imaginez? Important e să nu mă opresc și să îi uimesc. Dar nici ăștia din grup nu se poticnesc. De necrezut. Continuă. Poate așa mă redescopăr și eu, tardiv. Ca precauție voi încercui cuvântul neobservat. A, sper să-mi amintesc la ce-mi folosește.