Mă ții la curent
Ai auzit ce-a pățât Sanda la interviu? Tresar și mă uit în spate. Nu. S-o dus zăpăcita mai târzâu cu trii ore. O râs șî curcili. Da di Zina ai aflat c-o fugit di la nuntî cu banii? Vezi, ninic nu știi. Da în ci lumi trăiești tu? Noroc cî-ți mai zâc eu cî ti-ai sălbăticit di tăt. Uiti, Lola nu mai vine di afarî. Cicî nu sî mai poate acomoda aicia cu niște țărani ca noi. Nici mâncarea nu-i mai placi, da li trimiti copchiilor pacheti pi curier. Na, uiti cîti ai aflat, da tu ci mai faci? Lasî cî mai trec pi la tini. (517)
Ai promis 2
Bucuria se împiedica pe ulițele satului. Banu-i ochiul dracului, lai, lai și la, la. Ilinca simți că ia foc. Se sufoca. Ioane ai promis cî nu măi bei șî ne faci de rușine casa. Na, tu fumeie, nu eu am promis, celălalt eu, treaz, cî eu amu îs alt om șî ci rușâni-ți fac? Tu nici amu nu știi cî doar oamenii buni beu di sâmbâtă până luni? Șî nici măcar n-am zâs eu aiasta, parcă tăt niște neamuri di-ale noastre cântau așe. Știi ceva fumeie? Eu doar verific și văd cî-i așe, da tu tot încrâncenată și înnodată rămâi. (517)
Ai promis
Uitarea mă aștepta rătăcită intr-un sertar cu o listă îngălbenită a principiilor pe care le-am bifat în adolescență, promițându-mi că va fi bine, asumându-le. Drumul cu piedici nu m-a obosit, efortul depus nu m-a speriat, durerile și dezamăgirile neîmpărtășite s-au uscat. Detaliez în gând și priviri fiecare principiu. Trecutul și prezentul se ofilesc. Principiile rămân. Mă scutur de timp, dar nu uit că tu ai promis că așa va fi bine. Mă privesc peste umăr. Te-ai înșelat? Aleg să nu fac planuri. (500)
Treizeci de asasini
În sfârșit s-au reunit pentru împlinirea visului universal: binele umanității. Discuția a debutat cu trebuie să, deoarece n-ar trebui să. Deci, totul era clar, iar cuvântul trebuie zâmbea ironic și promițător pe buzele demiurgilor vizionari, cu toate că nu valora nimic. Clișee fără soluții? Desigur, trebuiau găsite. Cei treizeci primiră bilele albe și negre. Sinceritatea le cercetă confuză măștile. Trebuie să sperăm, îi șopti celei legate la ochi. În urne se aflau doar bilele negre. Visul devenise coșmar. (510)
Lipsă la Apocalipsă
Repetam mecanic notițele în sala aproape adormită a liceului. Se instalase noaptea, nu și liniștea. Un huruit sinistru amestecat cu țipete ascuțite de animale ne panică. Inconștient, fiecare s-a îndreptat spre ieșire, în timp ce pereții se crăpau și becurile alunecau printre noi, pe trepte. Afară, ne-am lipit privirile de cer și din nicăieri sau din frică, s-a născut o rugăciune. Locatarii blocurilor vecine părăseau orașul. Cineva a adus lumânări aprinse și ne-am iertat pentru glume. Dimineața ne-a îmbătrânit. (514)