Nicăieri
Soarele se năștea arzând cărările neaflate, iar el se tânguia golit de idei, pierdut și îmbrățișat doar de neputințe. Știu că am întârziat, dar nu era lumină nicăieri. Cum să te găsesc dacă și îngerii s-au rătăcit? Noaptea mi-a înțepat ochii. Abia mi-am peticit privirile. Uite, mi-am pierdut și așteptările. Doar umbra mi-a rămas aproape, cred. Brațele mi-au amorțit, urmele mi s-au șters. Muza îl străpunse cu stelele din nicăieriul creației.Te așteptam visătorule. Ochii lui se făcură cer și aripă.
Nicăieri (2)
Nicăieri nu mai e rușine, maică. O dispărut șî aiasta. N-o mai găsăști niciunde. Poți meri digiaba cu ochinci di cier pânî la capătu lumii. Ehei, o cherit dimult. Pi vremea me șî a lu bunicî-tu altfel sî purta lumia. Lasă mamaie, că nu-i chiar așa. Nu mai dramatiza totul. Ci zâci tu? Uite mamaie la Milică. Ce rușinat a fost când l-au găsit că n-a declarat câștigul de la cântări. Nici nu mai glumea. Măi băieti, i-o fost năcaz cî l-au dibuit. Ci mă crezi năroadă? Nicări am zâs, nicăirea rămâne. Așe.
Lady Vengeance
Te simțeam cum te strecurai printre visele-mi care tresăreau neliniștite și te înveleai în bătăile speriate ale inimii mele. Sigur, știai că exist și totuși eu mă împiedicam și eșuam ascunzându-mă în fraze nerostite, dar dorite. Într-o zi banală, pierdut pe cărări, te-am zărit după gardul înalt și rece dintre noi. Mi-am îndesat capul cu putere în grilaj imprimându-mi-se dureros modelul pe retină. Eram aproape și atât de departe. Ai ridicat încet privirea, iar eu am împietrit, ca să nu te pierd.
Cea mai mare casă din lume
Spune-mi ceva deosebit de noapte bună. Te rog, buni. Bine, scumpo. În seara aceasta specială, agățată ca un glob între ani îți voi cere să te gândești la cea mai mare casă. O, dar eu știu deja răspunsul. E inima noastră. Buni primește răspunsul ca pe un cadou. Da, inima e casa cea mai mare și are patru camere, despre care vei afla mai târziu, dar acum vom umple camerele inimii noastre cu ce avem mai bun în noi. Buni, hai să umplem împreună inimile noastre cu iubire, bunătate, emoții și iertare. Așa să fie.
Te iubesc, a spus
Unde e copilul? În baie, evident. Se piaptănă singură pentru prima zi de școală. Bine, bine răbufni tatăl, dar stă acolo de o oră. Tati își lipi urechea de ușă și-și ținu respirația. Măi, ceva nu e în ordine. Ieși mai repede că întârziem. Te așteptăm. Bine, ies acum, nu mai țipați. Ușa se deschise încet, a primejdie și fetița apăru în cadru cu foarfeca într-o mână și cu șuvița de păr din frunte, în cealaltă mână. Reparați-mă, părinți. Timpul se oprise. Mami, doar tu mi-ai spus, te iubesc orice ai face.