Din întuneric
Mamăăă, dă-mi drumul în casă. Mi-e frig și mi-e sete. Marița se ridică în capul oaselor, buimacă. Făcu cruce cu limba în cerul gurii, scuipă în sân și-și trase cerga peste cap. Mamăăă, deschide ușa. Odaia se răci brusc. Sufletul se întunecă. Trase cu spaimă de colțul perdelei și încremeni. În bătătura ogrăzii, Florica în rochie de mireasă venise de dincolo. Mamăăă. Tânguirea o trezi de-a binelea. Deschise ușa prăbușindu-se. Florica trecu plutind pragul și se repezi la coliva de pe cuptor. Mamăă.
La microfon
Își frământa dureros mâinile în spatele cortinei. Teama lipită de priviri evadă și inundă scena.Te rog să nu pleci. Aș mai putea renunța? Fii calmă. Rămân lângă tine, să te sprijin cu vorbele. Nu poți păși în spate. E târziu și inutil. Freamătul sălii se stinse încet, cortina îi lăsă loc să se strecoare spre microfon. Așteptă să se odihnească atenția, apoi începu să recite. Privirile-i alergară în sală, izbindu-se de el și uită versurile. Din spate, curgeau șoptit cuvinte. Momentul se prelungi.
La microfon (2)
Dubița se hurduca pe drumurile risipite ale satului. Speria liniștea aparentă cu mesaje la microfon. Repetitivele înțepau auzul. Hai la varză, roșii, castraveți. Avem de toate. Proaspete. Ce tot bocește șoferul ăla, Marie? Nevasta îl pironi din priviri, odihnindu-și mâinile aspre și crăpate pe șolduri. Vinde legume, bărbate. Dacă are vinete iau și eu. Ieși în fugă în fața vechiturii umblătoare. Ai vinete? Șoferul rotofei deschise ușa. Vezi muiere? Sunt din grădina mea. Femeia îi zări ghiulurile și clătină din cap.
Camera secretă
Sărea pe podelele vechi din tindă și praful stânjenit din amorțire i se așeza pe corp, făcând-o să strănute zgomotos. Da, îmi doresc sănătate. Un, doi, trei, cât mai sus strigă lovind cu săndăluțele noi în dușumea. O scândură cedă cu un scâncet scurt. Mâinile mici traseră cu putere de toate marginile care cedară. Un hău îi rânji cu trepte reci și alunecoase. Nu mi-e frică, nu mi-e frică de Bau Bau. Nu mi-e. Coborî cu mânuțele întinse și respirația oprită. Treptele dispărură. Camera era dezbrăcată.
Lebăda neagră
Ratase plecarea din zori a zbuciumului cârdului de aripi. Așteptați-mă, strigă speriată în timp ce peste obișnuit țipa dejnădejdea. Se cutremură de singurătate și deschise dureros ochii. Privirea căuta un sprijin în ceța deasă din jur. Așteptați-mă, se tângui repetitiv în noroiul care îi încorseta penajul. Își aplecă capul într-o rugăciune mută și se zbătu cu toată puterea dorinței de libertate. Boabe de tristețe se iviră din izvorul interior și atunci abia înțelese, că e pe cont propriu.