Remușcări
Ploaia biciuise fereastra toată noaptea. Umezeala și zgomotul o străpunse dureros. Se ridică anevoie din pat și pipăi prin întuneric pachetul de țigări uitat demult în noptieră. Își aprinse o țigară și trase mecanic fumul în piept. Cercurile aromate o liniștiră pe moment. Abia acum își aminti de răscrucile din viață unde nu știuse sau nu putuse să aleagă calea dorită. Se certă cu sine pentru privitul peste umăr, căci era târziu în singuratatea-i și totuși un gând o rodea. Dacă s-ar mai naște o dată? (504)
Remușcări 2
Ana era de gardă când tânara care abia mai respira trecu pragul spitalului. Deși nu era moașă, sora o ajută pe noua venită să devină mamă. Minunea de fetiță avea ochii adânci ca noaptea în care venise pe lume și glasul ca al păsărilor care-și scriu cu aripile pe cer călătoria. Zilnic personalul medical se atașa tot mai mult de puiul de om. După trei zile era deja era abandonată, fără nume. Surorile medicale au botezat-o dăruindu- i iubire. Peste ani, o femeie a căutat- o. Doctorița a privit- o prin geam. (510)
Remușcări 3
Remușcarea cred că apare la fiecare individ, sau cel puțin așa mă gândesc ca o naivă. Presupun că toți sunt ca mine. Ca să recunoști că undeva ai greșit și ai produs efecte, e o problemă. Așa medita Liza în timp ce diseca tema. Ceva îi zgâria totuși conștiința. De ce amâna să ia atitudine asupra unor acțiuni reprobabile? Se mulțumea că vor fi alții care se vor expune? E mai comod să privești de pe tușă. Ar putea scrie mult, dar cine mai citește? Își turnă cafea în ceașcă și o cuprinse moleșeala: Las pe mâine. ( 514)
Trăitor în altă lume
Măi Mișulică, tu știi cine am fost eu? Cum adica să fac treburi sub demnitatea mea? Visezi? Doamne ferește, crezi că-ți sunt menajeră? Și să știi că nici nu mă simt bine. Cred că e ceva în atmosferă, care mă indispune. Înțelegi că îmi dă organismul peste cap? Doamne, parcă vorbesc cu surzii. Măi, tu nu pricepi că e ceva ezoteric? Mie să-mi aduci servitoare, dragă. Consortul se crucește, apoi îi răspunde plictisit. Știi ceva cucoană? E clar că tu te-ai născut obosită. Ești în epoca greșită. (502)
TIFF
Tânăra sprintenă, agățată de brațul protector al soțului, pășește hotărâtă în imensitatea sălii de spectacol. Copleșită de privirile insistente apasă cu putere brațul ei de siguranță. Aplauzele sparg aparenta tăcere, invidie și tensiune, în timp ce li se oferă două pahare cu lichid sângeriu. Ezită, dar gustă și sala se învârte în cerc. Nu poate scăpa și încurcată cere ajutor cu priviri rătăcite. Râsetele o zgârâie. Ușa aleargă nebună. Brațul protector o conduce spre perete. Filmul se rupe brusc. (500)