Ficțiuni Reale 53

Manuscris

Cei trei frați abia așteptau să intre în posesia moștenirii. Tatăl adunase avere cât pentru câteva vieți. La notar aflară că bunurile materiale erau donate pentru persoanele singure și neputincioase. Se înfuriară stăpânindu-și înjurături mocnite. Tatăl le explica din eter, că le-a lăsat un manuscris care va fi piatra de temelie a viitoarelor afaceri. Au răsuflat ușurați. Manuscrisul s-a dovedit o carte cu foi goale. Doar cu o dedicație. L-au refuzat. Pe ultima filă, într-un plic, aștepta un card bancar.

Fă lumea să semene cu tine

Mica era unicul copil la părinți: frumoasă, isteață, dar cu picioarele de plumb. Mami și tati îi spuneau mereu că e cea mai mare realizare din viața lor, iar iubirea pentru ea depășește distanța până la soare și înapoi. Totuși Mica era nefericită. Din scaunul cu rotile o durea perfecțiunea lumii. Își dori o lume imperfectă, în care privirile să nu doară, cuvintele să nu rănească și părinții să fie nemuritori. Într-o dimineață, mami o găsi cu o păpușă bandajată la picior. Vreau să fac păpuși defecte, mami.

La grătar 3

He, he. Ia te uită cine trece strada. Clara-și puse ochelarii pe nas cu mișcări controlate. Trase repede perdeaua cu motive florale. Unde? Cine? Ajunge în dreptul nostru zise Luță. Bătrâna, îmbrăcată în cămașă de noapte și pieptar de lână pășea apăsat cu șlapii care se afundau în asfaltul fierbinte. Canicula alunga trecătorii la umbră, doar ea se lupta cu soarele scurs peste oraș. Da, da, ajung la grătar, copii, spunea din când în când. Știi cine e? insistă Luță. Doamna de la poștă. Clara-și mușcă buzele.

La grătar 2

Plecați din balcon. Ce vreți? Nu vă dau nimic. Toată ziua mă deranjați cu grătarul. Duceți-vă la casele voastre și puneți frigărui la grătar. Bătrânul se răstea la persoanele inexistente, deși vecinii îi ziceau că nu e nimeni în balconul său. V-ați înțeles între voi să mă furați și nu recunoașteți. Nu vreau grătar în balcon. Nu suport fumul și mirosul. Se agită gesticulând o bucată de timp, apoi obosi și se refugie în cameră. Luă rigla și creionul și măsură pereții. Aveau aceleași dimensiuni. Se liniști.