Ai venit unde trebuie.
Nepotul trecu pe la bunelu. Voia să-l vadă înainte de a pleca din țară și să-i ureze sănatate. Îl găsi în ogradă, rânduind niște lemne pentru iarnă.
– Sărut-mâna!
– Bună, nepoate! Ți-a fost dor de iarba din bătătură? Hai în casă!
Înăuntru discutară despre vreme, animale și sănătate.
– Bunelu, eu am venit să-ți spun că plec pe-afară ca să pot strânge ceva bani pentru un avans la un apartament.
– Nici vorbă, nepoate. Ai venit unde trebuie. Nu pleci nicăieri!
Cu mâini tremurânde căută sub pat o lădiță din fier. Descuie lacătul și banii se iviră cuminți în fâșicuri ordonate.
– Cum ai stat cu așa de mulți bani în casă ? Nu te-ai temut?
– Nu, că am bărdița sub pernă și icoana pe peretele de la răsărit și-mi mai trebuiau cât să umplu tărăboanța, glumi hâtrul. Amu, hai să ne cinstim cu niște poșircă, nepoate că știu c-o să mă treci în pomelnic, când mi-o fi sorocul.
Cu idolul meu
– Mărie, puni ciasu sî suni pi la șăsî cî mă trezăsc greu.
– Nu ai nevoie, Mitică. Vecina Saveta sî scoalî pi la patru ca sî sî certi cu cânili, găinili șî cucușu. Pi urmî iese la poartî ca sî vorgheascî cu cei duși pi la Domnu. Pi la șăsî sî liniștește. Ea îi ceasu meu. Nu ai tu grija aiasta, cî nu pierzi autobuzu.
– Șî dacă uită sî sî trezască, măi ?
Maria își pune mâinile în șolduri și înnoadă strâns baticul:
– Nu sî poate așa ceva. Mă scol eu ca sî aud dacă transmite aceleași mesaje, ori li schimbî, bre!
Lista
Vicu își pierduse ziua prin târg. Tarabele colorate cu fructe și legume îl ademeneau, mai ales că erau însoțite de strigăturile piețarilor:
– Cine ia de la mine, săptămâna-i merge bine!
– Nu te uita la parale, ci la ce-ți place matale!
Scoase într-un târziu din buzunarul gecii din piele fină și moale o hârtie mototolită. Citi cu greutate în gând lista de la bunica: 20 chile curechi, 10 chile chipăruși, 2 chile patlagele, 3 smocuri de hasmațuchi. Băiat de oraș fiind nu înțelese ce dorea bunica. Se uită pe etichetele de la tarabe, dar nu găsi nimic de pe listă.
-Bunica a făcut o glumă cu lista asta, se auzi comentând cu vocea tremurată. Chiar nu știam că are simțul umorului!
La sfat
– La ora de muzică ar trebui să fii relaxat și binedispus, dar nu totdeauna e așa. Când profesorul este exigent, nici tu nu-ți dorești să fii o loază, îi spuse unchiul nepoțelului. Uite, e bine să te perfecționezi și să nu abandonezi.
– Nenea, dar eu sunt la grădiniță și cânt în fiecare zi.
– Da, dar ai zis că vrei să fii solist.
– Vreau, pentru că am un joc cu microfon.
– O să te verific să văd dacă faci progrese. Uite, când eram elev, domnul profesor aducea o carte groasă cu cântece scrise pe note muzicale. O așeza pe catedră și mă chema așa:
– Curaj, băiete! Cântă de unde vrei, numai stai să-ți arăt de unde trebuie.
– De asta nu ai ajuns solist, nenea?
Îmi place aici!
Prâslea lui Ion nu voia să învețe și pace. Degeaba-i explicase taică-su că fără învățătură va munci din greu ca să-și câștige pâinea cea de toate zilele. Nu-l putea convinge în niciun fel. Parcă-l ardeau cărțile. Nu le deschidea nici măcar din curiozitate. Într-o zi se sfătui cu o rudă și cum tocmai începea vacanța mare se hotărâră să-l sperie pe obraznic, „uitându-l”la o stână la niște cunoștințe, timp de o lună. Îi pregătiră cele necesare traiului în sălbăticie și nu-l vizitară în acest interval de timp. După o lună, tatăl cu remușcări în suflet, plecă să-și recupereze băiatul. Îl găsi întins pe pajiște lângă un câine ciobănesc.
– Cred că ți-a fost greu aici. Acum te vei gândi mai bine la ce vrei să te faci în viață.
-Am decis deja! Îmi place aici. Cioban mă fac. E perfect!
Tatăl îi strânse lucrurile și schimbă tactica.