Ficțiuni Reale 60

Școala de șoferi  1

Ce se-aude Nicule afară? Unu a parcat mașina peste gardul nostru. Nicule, tocmai acum și-a găsit și ăsta, când trebuie să vină preotul? O să creadă că e de-al nostru. Hai să vedem ce-i cu el. Niculina își ia paltonul din cui și își îndeasă căciula pe dos, ca să alunge relele. Din mașină, musafirul strigă: O ciorbă rădăuțeană, cu ardei și smântână, vă rog. Nicu îsi face cruce. Da, ce crezi că eu sunt Moș Crăciun? Cine ți-a mai dat și ție carnet? Alo, alo, nu sunați curcanii, că la anu promit să merg la școală.

Școala de șoferi  2

Hai urcă mai repede.Ți-ai luat un prosop ca să-ți ștergi lacrimile când îți fac observații? Pornește îi zise cu superioritate în glas instructorul. Daria se gândea cum a avut impresia că șofatul e ușor și plăcut, iar acum ar fi renunțat în orice moment. Atitudinea atotștiutorului, care nu-i explica nimic, o deranja. Azi mergem în oraș. Prudentă, Daria porni cu gândul să termine mai repede ora de curs. Instructorul ațipi. Daria frână brusc și-l trezi, cu o lovitură în parbriz. Ce e? Traversează pietonii.

Școala de șoferi 3
Nana, serios acum, ce-ți trebuie ție să te înscrii la școala de șoferi? Servici n-ai, afacere n-ai, liceul nu l-ai absolvit. Nana îl privește pe amic în așa fel încât cuvintele nerostite se înțepenesc în gât. De aia, măi fraiere. Toate prietenele și-au cumpărat mașină și se postează pe Facebook. Ce eu nu pot conduce? O să vrei să te duc la oraș și o să-ți amintesc ce mi-ai zis azi. Doru clătină din cap a neîncredere. Azi a verificat noutățile din online. Nana postase carnetul de conducere cu o dedicație.

 

Ziua în care am îmbătrânit 1

Am îmbătrânit în momentul în care am aflat că visele nu se împlinesc. Și aveam așa de multe vise. A trebuit să le dau drumul, să le las să zboare spre alți visători, spre tărâmurile unde aș fi vrut să renasc. Poate m-am născut în timpul și locul greșit, căci altfelul meu nu-și găsește locul și atunci împletesc cuvinte inventate și colorez lucruri opace. Încet, încet realul ocupă însă tot spațiu, sufocând imaginația care se retrage rușinată într-un colț, scuzându-și prezența vremelnică. Obosesc.

Ziua în care am îmbătrânit 2

Toți avem propria poveste tristă, sau povestea cuiva drag, special care te îmbătrânește instant. Dar știți ceva? După șoc îți revii și te accepți sau accepți situația care e ireversibilă. Unii profită de pe urma traumei. Se expun semenilor sau își expun experiența, cu unele ficțiuni din loc în loc. Și știți ceva? Prinde. Apoi devin simboluri sau victime pentru totdeauna. Știu tineri cu sufletul bătrân, dar mai știu că ziua în care am îmbătrânit nu v-o încarc în gând, ca să vă protejez.

Ziua în care am îmbătrânit 3

E noapte? E dimineață? Nu știu, nu mai e relevant. Durerile dușmani îmi rănesc trupul. Constant, fără pauze. Vreau să mă ridic din pat, dar mâinile-s plumb. Mai am picioare? Sunt o rană imensă a durerilor ivite hoțește, din senin. Da, așa am îmbătrânit brusc și am dorit să dispar. Nu e cum îți dorești și atunci, lupți. Lupți cu gândurile întunecate, cu singurătatea, cu tine care nu poți să mai fii ce ai fost. Așa ajungi să privești peste umăr și te sperii că nu înțelegi, ceea ce nu poate fi controlat.