Povești muritoare
Bunicul se așeză cu oftatul pe prispa lutuită. Luă pipa și punga cu tutun de pe pervazul ochiului de geam. Cu gesturi simple răspândi starea de bine.Trase cu sete fumul aromat în piept și zâmbi. Era momentul depănării poveștilor. Nepoate, într-un an soarele se topise și căzuse în livadă. Bunică-ta a fugit în casă după aghiazmă. Mintea ei credea că a găsit rezolvarea. Eu am fumat până când norii din pipă au ridicat soarele pe cer. Când povestea se termina, eu scotoceam livada după bucățile din soarele topit.
Luna de pe cer
Eseul primit la concurs trebuia să evidențieze ceva neobișnuit. Iliuță își odihni capul între palmele transpirate și scotoci prin amintiri. Una i se agăță de gânduri, așa că o resuscită. Hai, arată-te. Vorbele lui iviră zâmbete la ceilalți concurenți. Începu să scrie despre seara când s-a rătăcit de părinți în Deltă. Era ca într-un basm. Păsările visau, peștii se ascundeau. A uitat de timp, de cărare și a văzut luna înecată. Eseul a fost considerat slab, nerelevant. Acum nu mai participă la concursuri.
Luna de pe cer 2
Îi promisese atât de multe lucruri încât le încâlcise. Și totuși ea le crezuse. Îl așteptase toată vacanța mare să o ia în drumeția promisă. Doar ei doi: tată și fiică. N-a fost să fie. Prin fereastra întredeschisă din clădirea tristă a căminului, luna părea mai aproape. I se confesă ca unui părinte absent. De ce toți te promit celor dragi? Tăcerea tresări și se lipi de clădire. Doar chipul lunii ajunsese în picătura sărată de pe obraz. Îl șterse apăsat cu palmele reci. Știa dinainte răspunsul. (499)
Luna de pe cer 3
Săptămâna Mare era nesfârșită pentru Tinca. De-ar trece cu bine postul aista, își repeta mecanic în timp ce își purta pe uliță gândurile pofticioase. Ce-aș mânca acuma niște zamă cu smântână șî plăcinte poale în brâu cu brânză. Cruce de aur, parcă aș fi copchil. Mă încearcă aista nisătul. Nu-i zic pi nume, cî primesc canon până la lună șî nu-l pot țâne. Pe uliță e zarvă. Fetele de măritat și flăcăii pregătesc scrânciube. Așe m-am dat și eu în leagăn crezând c-o sî prind cerul, dar era deja luat.
Pe ultima sută
Stătea întins pe patul de spital, dezbrăcat de speranță. Nici măcar nu mai gândea. Ușa se deschise încet. Vă odihniți? întrebă în șoaptă preotul. E ultima dorință, îi răspunse bărbatul. Am îndrăznit să vă vizitez. Desigur, sunteți amabil. Așteptam a doua opinie. Preotul simți ironia ca pe o negație. M-am gândit că poate vreți să ne vedem și să vorbim. Când e vorba de mine părinte, sunt surd și orb. Știu că avem încercări care în final ne omoară. Bine, îți voi spune tot căci oricum nu vei mai vorbi cu mine.