A 8-a minune a lumii (2)
Mă pune naiba s-o întreb azi pe Catrina dacă știe care-i a 8-a minune a lumii ca s-o pun în încurcătură. Mi-am găsit nașul. Cum sî nu știu – îmi răspunde răstit – cî doar vin di la bisericî. Iaca, a 8-a ninune a lumii îi tehnologia, bre. O pătruns șî în sfânta bisericî, smintind cuvioșii di enoriași. M-am dus sî mă așăz în stranî, cî mă cam dor oasîli șî sî mă rog. Da nicuratu nu doarmi. Azi, în străni, cu mobilili în mânuri, pi muțăște niște cumetre citeau pi ficțiuni reale. Doamne păzăști-ni. (500)
A 8-a minune a lumii
Îi întâlnesc zilnic și-i salut cu un Bună ziua isteților, iar ei îmi răspund cu licurici în priviri, zâmbete și chicoteli. Așa am fost și eu și tu – minuni pure și unice în propria poveste. Lecțiile sunt adevărate provocări, fiindcă descopăr că încă mai am de învățat și eu, chiar de la elevii mei și nu doar ei de la mine. Sufletu-mi întinerește și cântă de fiecare dată când un pui de om își flutură mânuța ca o aripă de înger și strigă Mamaaaa, scuzați, am vrut să spun doamna. Viața e o poveste. (500)
OCD (5)
Visele au înghețat frângându-se cu țipete ascuțite. Am așteptat să mă cuprindă iarna cu o dorință intensă de albire. Chiar nu vedeți cum apare murdăria peste tot și ne cuprinde? Îmbâcsește decorul, pe noi ne domină și supune. Până și oglinda rânjește spre gunoiul care ni-l descoperă în ochi și poate în suflete. Suntem contaminați, virusați, mânjiți. Mirosuri acre, înțepătoare, putrede colcăie. Cum să lupt cu ele? Doamne nu ne părăsi, ajută-ne să ne curățim, să fim mai albi ca zăpada. Să ne rugăm. (503)
OCD (4)
Fricile sunt în gândurile noastre, nu? Atâtea gânduri o răneau pe Ira încât trebuia să le pândească, să le ordoneze ca să nu sufere. Ziua și noaptea, tristețea o vizita înstalându-se comod, absorbindu-i energia. Trădată de propriile reacții ritualice confruntarea din real și virtual a apropiat-o de măști. A cusut pe fiecare mască câte un zâmbet: sincer, flegmatic, naiv, tâmp ca pentru confruntare. Totul se distorsiona, dar ea ordona și gândurile: sincere, flegmatice, naive, tâmpe, apoi măștile. (500)
OCD (3)
Nu trecuse pe la ea de o săptămână și îngrijorarea i se lipise de gânduri. Ajungând la casa pitită printre nuci, bătu repetitiv la ușă și pentru că nu-i răspunse, o deschise împingând-o cu umărul. Doamne, Bibi. Dar nici nu am pe unde călca. Iar va trebui să-ți arunc lucrurile inutile. La ce-ți trebuiesc penele, ziarele și ghemele? Iar te atașezi de cutiile și sticlele goale? Hainele acestea ți-am zis să le donezi. Nu trage de ele, oricum voi găsi un depozit aici când voi reveni. Hai să te îmbrățișez. (504)