Ultima geană de lumină de Kristin Harmel – recenzie

Romanciera Kristin Harmel este autoare a peste douăsprezece bestselluri. Ideea de a scrie acest roman, îi apare ca urmare a unei vizite pe care aceasta o face în Franța și pe care o menționează în „Nota autoarei”:

„Când am vizitat Champagne pentru prima oară, în 2014, în luna mea de miere, am fost captivată de poveștile și de spiritul regiunii. Mă interesează foarte mult istoria celui de-al Doilea Război Mondial.”

Tot în această notă explicativă, autoarea ține să precizeze:

„Poveștile soților Chauveau Laurent și Therry sunt, desigur fictive, dar ele pleacă de la existența reală a nenumăraților locuitori ai regiunii Champagne care au avut curajul să se opună nedreptății cu riscul pierderii propriei vieți.”

Romanul are 35 de capitole, fiecare capitol având drept titlu data și personajul principal asupra căruia autoarea se apleacă în mod evident: exemplu: Capitolul I, MAI 1940, INES, Capitolul 19, OCTOMBRIE 1942, CELINE etc. De menționat este faptul că autoarea pe parcursul romanului, face referiri la perioada anilor 1940-1945 la care adaugă repetat anul 2019, unde Liv apare  ca cel mai tânăr și unicul moștenitor al Maison Chauveau.

Paralela trecut-prezent folosită de Kristin nu este dificil de urmărit. Alternanța dintre descriere și dialog face ca lectura să se desfășoare facil.

Cuplurile care apar chiar la început sunt formate din Inès și Michel, Céline și Theo, Edith și Edouard. Totul se complică în momentul în care Céline (soția lui Theo – pe jumătate evreică) se îndrăgostește de Michel (care la rându-i îi împărtășește iubirea); sunt implicați în lupta de Rezistență și începe ridicarea și deportarea evreilor spre est. Inès va fi cea care descoperind această iubire, pe care o va considera o trădare din partea soțului și a celei pe care o considera prietenă, va contribui (printr-un gest pe care-l va regreta întreaga viață) la dramele care se vor derula.

„Céline și-a adunat puterile ca să spună propoziția pe care deja o repeta de două săptămâni…

– Michel, sunt însărcinată.”

Epilogul denumit „SEPTEMBRIE 2019, LIV ” evidențiază descoperirea ultimelor necunoscute din întregul subiect atât de surprinzător prin modul de concepere, trăirile intense ale personajelor împletite în hățișul dintre Mișcarea de Rezistență din Champagne în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, dragoste, ură, trădare, iertare:

„Adevărul e că nu am murit la Auschwitz. Am murit după Auschwitz, atunci când m-am întors aici și am aflat că pieriseră toți.”

Derularea acțiunilor trebuie trăită de cititor, împreună cu personajele romanului. Deznodământul aduce un sentiment de ușurare pe care l-am simțit. Autoarea cred că l-a construit ca o justificare a sacrificiilor prezentate în roman.