Natalie Jenner ne oferă o evadare emoțională într-o lume în care personajele au ca obsesie lectura operelor lui Jane Austen, opere pe care le citesc și recitesc, având preferințe asupra cărților și personajelor, pe care le aduc frecvent în discuții. Spre exemplu, Adam Berwick și Adeline Grover admirau același personaj literar – Elizabeth Bennet, în timp ce doctorul Gray o venera pe Emma.
Chiar dacă autoarea specifică că această carte este o ficțiune, cititorul va fi introdus indirect, într-un mod plăcut în atmosfera reședinței din Chawton și a operelor inestimabile ale lui Jane Austen. Descrierile amănunțite, necesită răbdare pentru procesarea impresiilor, a indiciilor și sugestiilor:
„Moșia includea și căsuța administratorului, unde se intersectau drumurile spre Gosport și Winchester și unde Jane Austen își găsise, în cele din urmă, un loc pentru a scrie, după ani întregi de dependență de câteva rude masculine.”
Ideea surprinzătoare a înființării Clubului Jane Austen îi aparține lui Adam Berwick, fost fermier, angajat pe moșia familiei Knight și care ar fi putut revendica legitim moștenirea lui J. E. Kinght. La înființarea acestui club vor adera și alte persoane unite sub aceeași admirație față de scriitoare:
- Frances Elizabeth Knight – fiica lui James Edward Knight proprietarul moșiei, care totuși cedează moșia prin testament celei mai apropiate rude de sex masculin în viață de pe insula britanică
- Mimi Harrison – actriță celebră care intră în posesia unor bunuri ale scriitoarei prin intermediul logodnicului ce tăinuise faptul că dorea să cumpere moșia Knight cu scopuri ascuse
- Adeline Grover – o profesoară din sat, care în ciuda propriei drame găsește alinare în literatură
- doctorul Gray – admiratorul Adelinei Grover
- Andrew Forrester – avocat și executor al moșiei Knight, care își va realiza vechea dorință căsătorindu-se cu Frances Elizabeth Knight
- Evie – tânăra menajeră care din proprie inițiativă a catalogat toate cărțile din bibliotecă și care găsește într-o carte o scrisoare a lui Jane Austen, pe care are inspirația s-o transcrie…
Stilul folosit de autoare nu este unul greoi, ci din contră, cititorul parcurge paginile ca și cum ar fi în mijlocul personajelor, al propriilor lor frământări, neputințe și reușite.
Finalul pozitiv este ca o invitație la o introspecție a propriilor valori la care ținem și ne pune în postura de a medita la ce am fi capabili sa renunțăm sau să sacrificăm pentru ca deciziile noastre să bucure sau ajute și pe alți semeni sau cauze.
Cartea trebuie citită nu doar pentru a urmări derularea acțiunii în sine, ci și pentru a recunoaște talentul literar al autoarei:
„Toate aceste amintiri, importante sau banale, erau egale într-un fel – dar unul foarte important: toate aparțineau trecutului. Erau o materie invizibilă, ce nu putea lăsa vreo urmă sau marca prezentul. Doar viața pe care o trăia chiar atunci putea face asta – doar acea secundă care trecea înainte de a-și termina gândul. Totul era efemer și infinit.”