Spovedanie (5)
După ce-a biruit tifosul, a plecat pe front în linia întâi. Nici aici nu l-a atins tăișul și suflarea de gheață a morții. Și-a oblojit rănile trupești și sufletești într-un spital militar de campanie, apoi a fost lăsat la vatră. Încrâncenat și-a lucrat pământul fără pauze sau bucurii dorind să se vindece prin uitare. Într-o zi l-a vizitat un fost camarad de arme și l-a întrebat dacă s-a spovedit. A râs ca întâia oară, spunându-i că l-a așteptat pe el, apoi s-au îndreptat spre biserică izbăvindu-se. (504)
Spovedanie (4)
Ordinul pentru înrolare îl primise stând în pat. Avea tifos, dar se legase de speranță cu toate dorințele tinereții. Îl supraveghea mama cu lacrimile lipite de obraji și de neputință, aprinzându-i o lumânare la capăt ca să nu treacă la Domnul pe întuneric. Cu inima cioburi l-a chemat pe preot. Nu l-a întrebat prea multe. A primit împărtășania. Cucuveaua cânta pe vârful șurii. Preotul i-a spus mamei că acum e pregătit. A auzit și el și Domnul. După o lună s-a ridicat din pat și a stins lumânarea. (501)
Spovedanie (3)
Morfina nu-i mai dădea acea stare de împăcare. Devenise o umbră care rătăcea cu mintea zdruncinată. Totuși mai avea timp să se gândească la tot ce ferecase în el cu lacăte secrete timp de o viață. Trebuia să se destăinuie ca să poată păși dincolo neîmpovărat. Când ea intră cu pași ușori în odaie, el îi făcu un semn discret, ca să se apropie. Șoptind îi spuse mecanic tot ce-i ascunsese în timpul petrecut împreună. Ea se uscă. O întrebă dacă-l iartă neobservând că plecase trăgând tăcerea peste ei. (501)
Spovedanie (2)
Port cu mine permanent îndoiala. O am în suflet, în gând, în fricile zilnice. Mă îndoiesc de tot ce-i real, până și de ficțiune. Da, știu e de plâns dacă n-ar fi hilar. De când fac parte dintr-un grup am ajuns să mă îndoiesc de propriile creații. Oare le place ceea ce scriu? Dacă da, de ce nu se publică? Ce vor cititorii? Cred că vă plictisesc și sigur concepțiile mele-s greșite. Zâmbi. Și eu fac parte din grup. Vom detalia îndoielile la ședințele viitoare spuse psihologul. Treci pe la casierie. (502)
Spovedanie
Măi Ioane, di ci nu vrei sî meri șî tu ca tăți oamenii șî sî ti spovești? Nu vezi cî postești digiaba?Ti duci ca păgânii șî-i vorghești pădurețului din fundul livezîi di parcî el ti poati ierta. Ion se încruntă, scapă o înjurătură. Cât pădurețul trăiește el nu merge. Saveta, femeie cu frica LUI în sân, își face cruce. Noaptea s-a furișat ca o nălucă și a opărit pădurețul. După un timp, Ion l-a găsit uscat și-a alergat la preot. A doua zi l-a ridicat potera. Acum, Saveta se spovedește cireșului. (500)