Nu te-am mai văzut de 10 ani ***
Mă întrebi dacă-mi amintesc de zilele ploioase când noi două ne strecuram cu tinerețea de mână printre stropi inventând formule pentru prietenie. Aș putea să te opresc din visare și să adaug alte momente care mi-au închis uși, mi-au încătușat imaginația, doar pentru că nu mă încadram în tipare. Aș putea să-ți spun că ecoul spart a produs efecte, a ricoșat peste toate rănile care s-au adâncit și totuși prefer tăcerea. E grea, adâncă și dezgolită de noi. Mă privești suspicioasă. Da, îmi amintesc. (501)
Nu te-am mai văzut de 10 ani **
Am cereri noi de prietenie pe facebook. Incredibil. Verific pozele de profil: un cățel, o pisică, un coș cu fructe. Ăștia cred că sunt înțeleși să-mi pună la încercare răbdarea mea de semn de pământ. Ce-i cu bazarul ăsta de profile? Chiar își poate imagina cineva că pot conversa cu plantele și animalele? O, sunt supraestimată. Totuși pisica insistă. Îmi trimite mesaj în privat. Hei, ce faci? Am fost colege la facultate. Intrigată îi răspund: Miau? Pisica îmi trimite un GIF cu zgârieturi. O blochez. (503)
Nu te-am mai văzut de 10 ani
Altfel de toamnă. În suflet se cuibăriseră totuși culorile. Mergeam cu pași nesiguri, renăscând. Nu culesesem ura și doream uitarea. Priviri insistente, însoțite de un zâmbet cald, mă opriră. Nu mă recunoști? Vocea aluneca bucuroasă spre mine. Am fost paciente aici, în același salon. Alerg prin coridoarele amintirilor și rup pânza de paianjen. După ce ai semnat și ai plecat, micul zeu a spus că nu vei mai fi cum erai. Mergi să te vadă acum. O înfășor în recunoștință, memorând-o în galeria prietenilor. (506)
Anticariat **
Doar acolo se putea rătăci de bună voie bunicul. Între rafturile prăfuite cu manuscrise, deslușeai două simboluri cunoscute: pipa și mustața. Neobosit, el era căutătorul adevărului universal. Filele cusute cu grijă între coperțile cenușii îl absorbeau și i se deschideau chemându-l într-o peșteră de unde uita să mai iasă sau nu-l mai interesa acest aspect. Lumina se împuțina și doar atunci, deschidea capacul ceasului de buzunar, îl privea tăcut și clătina din cap scuturându-se de mrejele dependenței. (504)
Anticariat
Vă prezint adevărații mei prieteni. Îmbătrâniți, își odihnesc filele frământate și pătate pe rafturi tăcute, dar nu vor muri de tristețe. Unii dintre noi, care au cules norocul, se vor muta cândva între file. Alții, anonimi în propriile vieți goale vor rătăci în altfel de asimilări. Căutând martorii ignorați ai devenirii noastre, mă opresc în biblioteci și librării, dar găsesc și prizonieri mutilați în pubele. Îi salvez de semeni care poartă deșertul în suflet și mă sting cu fiecare nepăsare ivită. (503)