Ficțiuni Reale 15 - Tatiana Crețu

Nu te-am mai văzut de 10 ani (VIII)

Vara fierbinte îmi ardea tălpile și gândurile. Arșița a fost vinovată? Eu? Nu doar bunica cultiva în spatele casei cânepa, ca și plantă textilă. Firele țesute ajungeau ștergare. Planta trebuia scoasă din pământul însetat vara, iar alta se recolta toamna. Bunica mi-a zis s-o scot pe cea de vară și a plecat la secerat grâul. Copil cu mintea în nori, te-am întrebat dacă o scot pe cea potrivită. Ai confirmat râzând. Toată vara am purtat vinovăția și tristețea greșelii. Reîntâlnindu-te peste ani, te-am ignorat. (513)

Nu te-am mai văzut de 10 ani (VII)

Greu o fost dupî război. O vinit foametea ca o năpastă din cer. Merindele se terminaseră. Făceam zî di zî o zamă lungită cu stevie, pe care-o mâncam șî-n coșmarurile nesfârșite. Eu aveam un suman fain, pregătit pentru însurătoare. Era o lucrătură aleasă, dar nevoia m-a împins să-l dau unuia di la șăs pe unșpe kile de malai din care mi-o dat cinci și restul piste o stămână. La stămâna o zîs cî n-are nici pentru el. L-am văzut după zăci ani. Bună zâua om bun, mi-o zâs. O ci bună, dacî îmi dai restul di malai. (512)

Nu te-am mai văzut de 10 ani (VI)

Când Laura s-a călugărit, ne-a șocat. Bănuiam că a fost o decizie emoțională. Șoșoteam pe ascuns, că nu va rezista izolată. După zece ani de restricții asumate, m-a invitat în chilia-i simplă. Ce mai faci? Sunt bine, dau răspunsul care nu înseamnă nimic. Ce face Ioana? Exact asta nu voiam să aud. Plictisită îi spun, că mă vizitează cam la două zile, cerându-mi împrumut: făină, ulei sau fasole. Când ajunge la poartă, se salvează cu bogdaproste. Maica râde spunând, că Ioana mă aduce forțat în Rai. (500)

Nu te-am mai văzut de 10 ani (v)

Cafeaua trimite fuioare de arome. Sala e goală. O muzică în surdină se strecoară printre mesele împietrite în așteptare. Prelungesc plăcerea amară, înfrânând foamea revederii. Mă confrunt cu propriile conflicte interioare și ratez intrarea ta. La masa alăturată o femeie mă fixează cu privirea obosită. Sesizez ridurile adânci care-i brăzdează fața precum cărările bătătorite din livezile memoriei. Ridică îngrijorată, o poză. Sovăi și totuși mă ridic plutind spre ea în acorduri care reaprind energia. (502)

Nu te-am mai văzut de 10 ani ****

Cu degetele tremurând de nerăbdare, deschid cutia metalică din podul casei părintești, care încă își păstrase desenul auriu și care adăpostise cândva halva. Îmi lipesc privirea de un ORWO NP 20 în care descopăr o rolă cu film developat, alb-negru. O desfășor în lumina sărăcăcioasă, pătrunzând într-un muzeu al amintirilor. Chipuri necunoscute, în poziții standard străbat timpul. Nu recunosc nicio umbră din cele treizeci și două de cadre ale filmului și-ntr-un impuls emoțional, te sun. Ne vom revedea. (504)