Ficțiuni Reale 21

Dimineața de după

Pleoapele îmi cădeau alene peste privirile obosite. Îmi doream să adorm și să mă sprijin de vise. O neliniște inexplicabilă se pliase pe gânduri, făcându-mă să tremur. Mă pierdeam între sentimente inexplicabile și emoții resuscitate. Mentalul devenise necontrolabil. Încâlcite idei se jucau cu mine. Îmi doream să mă relaxez, dar corpul nu mă asculta, voia meditație și atunci am simțit în subconștient speculațiile. Eram sub lupa lui Freud. Dimineața am verificat horoscopul. Așa am aflat că a fost eclipsă de Lună. (516)

Într-un univers paralel***

Rămăsese în comă o perioadă, ca într-o amorțire, detașându-se. Era un mort viu. În salon se perindaseră rude afectate, prieteni curioși și cunoștințe întâmplătoare. Începuse să le audă pașii târându-se sau agitându-se pe parchet. Îi deslușea șoptind sau scoțând sunete ascuțite. Azi și-au dat seama că el își revine. Deschise pleaoapele și nu înțelese dacă s-a desprins din coșmar, sau acum intra. Necunoscuții cu fețele acoperite de măști se strânseră mănunchi. Amintirile s-au șters. Ce caut aici? (501)

Într-un univers paralel **

Deschid televizorul: știri cu un puternic impact emoțional, comedii care nu-mi înfloresc zâmbetul, concursuri ce nu-mi mențin atenția trează și nici măcar puțin curiozitatea, emisiuni cu aceiași invitați abonați la nesfârșit. Închid și caut un univers paralel în care evadarea e posibilă, iar inspirația e vie. Aleg VR-ul care mă teleportează în virtual. Respir ușurată, alungând fobiile. Adrenalina crește- pot zburaaa și poposesc într-o pădure ce-mi cântă bucuria, dar apare o dilemă. Să mai revin în real? (508)

Într-un Univers paralel

Când mă dor trăirile și netrăirile, speranțele neîncolțite, neputințele înrădăcinate, atunci plec. Mintea înflorește gânduri nerostite. Le scriu, poposind între rânduri, ca în locul meu special de refugiu. Nu mai aud și nu mai simt îngrijorările. Le ferec în cușca uitării și atunci mă descătușez de toți și de toate. Scriu, plutind sau zburând, căutându-mi ecoul pierdut între ani. Știu, nici eu nu mă înțeleg uneori și continui să mă refugiez în ficțiune, devenind dependentă de Universul meu paralel. (503)

Mai am 24 de ore de trăit

Terminasem de săpat cu camarazii tranșeele, când frate-meu veni cu vestea care-mi îmbătrâni și-mi împietri speranța. Aici, pe linia întâi nu te gândești la ziua de mâine. Trăiești sau mori. Oftez și cer o țigară. O aprind. Simt mirosul muced și greu, la fel ca hainele umede și murdare. Ce ai aflat? Zi mă, ce ți-a zis frate-tău? Tu-i mama ei de viață. În spate nu e nimeni, măi. Auziți? Nimeni. Nu ne vin întăriri. Ne-au lăsat în voia Domnului. Nu termin gândul că mitralierele pornesc prohodul. Mâine? Care mâine? (515)